Prima pagină   FAQ   Căutare  
Înregistrare  Autentificare
Prima pagină Free zone THE WORLD IS MINE...

Andaluzia. Sevilia.

Impresii si calatorii de prin concediile dumneavoastra din toata lumea!

Andaluzia. Sevilia.

Mesaj necititde Koalina » 28 Mai 2010, 13:14

Sevilia va va cuceri imediat, este poate cel mai frumos oras al Andaluziei si tocmai de aceea poate si cel mai greu de descris. E complet inutil sa va insir monumentale ce merita a fi vizitate. Dupa doua zile de cursa continua cu harta in mana si ditamai lista de obiective turistice de “bifat”, mi-am dat seama ca pierdeam ceea ce Sevilia avea mai de pret, insasi esenta ei: atmosfera pe care acest oras o degaja. Pentru a o simti si a ajunge sa o cunosti trebuie sa te opresti din alergat si din “vizitat” in sensul uzual al cuvantului. Pasul poltrivit pentru a patrunde secretele Seviliei este unul vioi si vesel dar linistit si senin in acelasi timp. Este un pas potrivit in functie de locurile ce se descopera fara un program sau un itinerar prestabilit. Vi se va intampla uneori sa mariti pasul catre un punct de interes, sa va opriti apoi pentru un sfert de ceas si iar s-o porniti din loc, cu pas iute sau linistit, dupa cadenta data de orasul. Sevilia trebuie ascultata, conectati-va la ritmul ei pentru a intra in sintonie si vizita orasului va deveni dintr-o data un dans.
La Sevilia viata se desfasoara in strada, casele sunt adaposturi pentru anotimpul rece dar tot ce merita trait are loc in afara spatiilor inchise, intr-o permanenta comunicare cu ceilalti, fie ei vecini, rude, prieteni sau necunoscuti. Este un oras in care a intra in vorba cu oamenii este un lucru aproape natural, spontan, indiferent daca te aflii pe strada, intr-un magazin, in autobuz sau pe terasa unui bar. Adesea mesele din fata barurilor sunt inlocuite cu simpatice butoaie in jurul carora clientii raman in picioare cat sa bea un pahar si sa manance cateva tapas, putand astfel sa schimbe locul cu usurinta, sa vorbeasca in stanga si in dreapta, sa mai dea o fuga pana la bar pentru noi “provizii”, sa faca loc si altor persoane, fie ei prieteni sau necunoscuti.
V-ati pierdut, ati uitat numele strazii unde sunteti cazati sau vreti sa gasiti un local anume? Opriti un trecator, va va raspunde de parca va cunoaste de o viata. Nu veti auzi doar “prima la dreapta si tot inainte pana la primul semafor”. La Sevilia sunt mari sanse ca raspunsul sa devina o adevarata conversatie, de genul: “eu sunt din Cadiz, mai la sud, dar vin des la Sevilia si cunosc cat de cat orasul. Ia sa vedem… stiu un local aici la doua strazi, poate e chiar cel pe care il cautati… Sau daca nu, mai e unul putin mai sus, pe aceeasi strada, am auzit ca e foarte bun. Imi pare rau ca nu pot fi mai precis... Dar stati, pot sa intreb aici la bar, o sa ne lamureasca sigur...”. Evident, totul este si in functie de cat de sociabili sunteti. Veti spune ca de asa tratament au parte doar reprezentantele sexului frumos, doar se stie cum sunt spaniolii… Asa credeam si eu la inceput. Dar la sfarsitul vizitei mele prin Andaluzia am constatat un lucru: era o saptamana de cand toata lumea intalnita, fara exceptie, imi raspundea amabil, cu dezinvoltura si simpatie. Nu doar tinerii spanioli care, trebuie recunoscut, sunt incantatori si au tot soarele Spaniei in zambet si in priviri, ci toata lumea, de la vazatoarea de la supermarket pana la soferul de autobuz. Nu stiu, oi fi avut eu noroc sau poate era doar efectul primaverii asupra tuturor, dar va asigur ca este o placere sa intalnesti peste tot oameni deschisi si prietenosi.
Sevilia merita sa fie vizitata pe indelete, descoperita, adulmecata, traita. De aceea nu voi intra in detalii privind monumentale, bisericile si palatele seniorale, oricat de extraordinare ar fi ele (si sunt cu adevarat impresionante!). Vreau totusi sa va recomand sa faceti o vizita Contesei de Lebrija, sau mai bine spus palatului ei construit in secolul XVI dar decorat de ea, la inceputul secolului XX. Veti ramane astfel in atmosfera de poveste a intregului oras, caci este considerat palatul cu cele mai frumoase pavimente din intreaga lume. Cum sa nu fie asa cand daltile reprezinta magnifice mozaicuri romane, poate mai frumoase decat cele de la Pompei, pe care contesa le achizitiona direct din santierele arheologice si pentru care nu ezita sa modifice structura camerelor? Ei da, constienta de valoarea mozaicurilor ce au strabatut secolele si al caror loc ar fi fost intr-un muzeu, contesa nu a ezitat sa recontruiasca unele incaperi astfel incat sa respecte forma originala a mozaicurilor, fie acestea in forma de romb, de cerc sau triunghi.
Revenind la plimbarea pe strazile fascinante ale Seviliei va sfatuiesc sa nu ratati sub nici o forma Triana, cartierul de pe malul drept al Guadalquivir-ului, odinioara periferie a orasului unde li se permisese sa traiasca in disparte rau-vazutilor “gitanos”. Astazi este cartierul scolilor de dans (pe multe porti veti citi “Academia de flamenco”) iar acolo unde nu se preda arta dansului devenit simbol al Seviliei se asista la reprezentarea lui in localuri ce ofera spectacole de flamenco seara de seara: T de Triana, Casa Anselma, La Madruga etc. Parcurgeti cunoscuta Calle Betis, cu raul la stanga voastra si o larga privesliste asupra Seviliei, lasandu-va mangaiati de briza Guadalquivirului. Daca va nimeriti la ora pranzului sau spre apus nu incercati sa rezistati in fata imbietorului miros de peste fript venind dinspre terasele de pe malul Gudalquivirului. Se spune ca la Triana se mananca cel mai bun peste din oras, nu-l ratati! Dupa aceea oferiti-va o plimbare fara destinatie, adancindu-va in inima cartierului. Observati farmecul locului, frumusetea pura si eleganta a cladirilor colorate, ritmul strazilor, zgomotul vocilor in fata micilor baruri frecventate de localnicii Trianei, mandrii si indragostiti de pitorescul lor cartier. La plecare, in timp ce veti traversa podul pentru a reveni catre centrul Seviliei si pulsul orasului se va face din nou simtit, veti regreta deja atmosfera Trianei unde timpul parea suspendat.
Nu ezitati sa va continuati plimbarea de-a lungul raului, pe aleea numita Paseo de las delicias. Veti avea astfel ocazia sa observati cladirile cochetei Calle Betis dintr-o noua perspectiva. De la distanta culorile pastelate si armonia cladirilor va vor face sa iubiti si mai mult Triana care va va surprinde mereu printr-o noua infatisare. Veti ajunge aproape fara sa va dati seama la Parque Maria Luisa. Daca il veti strabate la o oara calda a dupa amiezei va va rasplati vizita cu racoarea aleilor sale umbroase, cu susurul fantanilor, cu farmecul foisorul de pe insula din mijlocul lacului, cu boltile de flori. Cate un tropait de cal venind dinspre aleea principala va fi singurul zgomot, agreabil de altfel, pe care il veti auzi la trecerea ocazionala a cate unei calesti. Puteti iesi din parc prin Plaza de Spana, ca sa completati atmosfera de poveste. Mozaicurile colorate reprezentand fiecare regiune a Spaniei, podul desprins parca dintr-o carte cu poze, palatul rosiatic din fundal si privelistea maiestoasa a coloanelor acestuia, va vor lasa inca o imagine de nesters pe care o veti revedea cu ochii mintii si cu incantare atunci cand Sevilia va fi deja departe.
Spre seara, cand veti fi obositi si incredintati ca ati vazut tot ce aveati nevoie pentru a va hrani sufletul cu frumos, oferiti-va si o delectare totala a simturilor, mergeti la baile arabesti. Este o experienta atat de uimitoare si in ton cu restul orasului incat unele ghiduri turistice au mers pana la a include vizita la hammam in propunerilor lor, alaturi de Catedrala, de Giralda si de Real Alcazar. Daca in aceste locurile vizitatorul se asteapta sa gaseasca o arhitectura superba, comparabila in frumusete cu cea de la Alhambra, la hammam incantarea ii va fi dublata de surprindere. Veti merge acolo imaginandu-va placuta relaxare ce va asteapta la sauna, in jacuzzi si in bazinele cu apa de diferite temperaturi si mai ales visand la masajul inclus in vizita. Ei bine veti fi bulversati caci este de o suta, chiar de o mie de ori mai mult decat atat! Ca tot restul Seviliei, hammamul se dovedeste a fi o uimitoare experienta, nu o simpla vizita.
Deja de la intrare va va incanta mirosul suav dar extrem de placut de ierburi, esente de plante si betigase parfumate. Inca nici nu ati patruns in salile hammamului dar parca incepeti sa intuiti ce va asteapta. Interiorul va va surprinde inca de la primul pas, sunteti intr-un palat arab din alt secol, ati pasit in alta lume. Va amintiti povestile din “1001 de nopti”? Ei bine acolo sunteti, doar ca realitatea depaseste fantezia. Oare lemnul boltilor este si el parfumat sau este doar impresia data de miile de flori si arabescuri ce il decoreaza? Lumina e difuza, linistitoare. Patrunde prin spatiile in forma de stea tipice arhitecturii arabe si e filtrata de sticla colorata a vitraliilor. Va aflati acum in sala de aromaterapie, incepeti sa va ambientati. Veti fi incontinuu rasfatati, vi se vor oferi prosoape mari si pufoase, veti fi serviti cu ceai fierbinte de menta, alintati de sunetul suav al melodiilor linistitoare si de miresmele de eucalipt, menta si levantica. Pasajul spre lumea fascinanta a sultanilor a inceput, sunteti pregatiti sa descoperiti primele piscine. Veti fi sfatuiti sa incepeti cu bazinul cu apa sarata. Probabil veti gandi ca mine, ca este atat de placut incat nu mai vreti sa plecati de acolo... Apa calduta va invaluie, lasati-va purtati pe bratele ei si admirati incaperea ai carei pereti si bolta par o enorma dantela, apoi inchideti ochii pentru a fi leganati de muzica dulce si a uita de voi insiva. Daca veti reusi la un moment dat sa va desprindeti din acest vis mergeti pentru cateva minute la sauna. Aburul cu miros puternic de eucalipt se va lasa respirat cu nesat, veti avea senzatia ca traversati un nor parfumat, strabatut doar de un fir de lumina. Prezenta celorlalte persoane este mai mult intuita, caci aburul gros trasforma orice silueta intr-o umbra. Mergeti apoi in bazinul de jacuzzi si lasati apa sa va ofere un masaj placut, tonifiant. Apoi incercati cele doua bazine contrastante, cu apa la 40° si la 16°C. Atmosfera din jur va va incuraja, totul este un joc si o desfatare, ritmurile leganate amintesc de palatele sultanilor, culorile imbie si ele la relaxare, salile in care se afla bazinele ar putea fi piese de muzeu prin arhitectura propusa. Daca ati reusit sa faceti trecerea de la fierbinte la rece si viceversa meritati odihna oferita de ultima piscina, cea mai incapatoare si relaxanta, ca un mic lac ce traverseaza doua incaperi pe care le veti vizita inaintand prin apa. Atentia vi se va muta necontenit, de la cristalinul apei la lemnul sculptat al peretilor, de la ferestrele doar ghicite prin care se strecoara lumina difuza la boltile incrustate, apoi la superbul candelabrul ce coboara pana aproape de suprafata apei, din care clipeste lumina catorva zeci de mici lumanari. Acelasi licar raspandit de lumanarile presarate de-a lungul marginilor fiecarui bazin, reflectat in apa ca intr-un delicat joc de lumini si umbre. In interiorul piscinei, asezati pe o lunga banca de piatra invaluita de apa, veti putea visa in voie, apoi innota usor inspre cealalta incapere, care va ofera noi frumuseti privirii. Veti fi treziti din aceasta dulce stare atemporala doar de soaptele angajatelor hammamului care au grija sa va anunte atunci cand este randul vostru la masaj. Si masajul, ca tot restul, va despasi orice asteptare. Dupa cele 15 minute (care pot deveni 30 sau 45, la cerere) va veti simti ca un nou nascut, caci nu va fi existat muschi sau articulatie care sa nu fi fost masata cu ulei parfumat, de la varful degetelor si pana la crestetul capului. Va veti convinge ca adevaratul masaj, bine facut, este o arta in sine. Nu se poate descrie, trebuie doar incercat. Atentie, provoaca dependenta! Visez deja la ziua in care voi avea ocazia sa retraiesc acele momente de absoluta desfatare la baile arabesti din Sevilia… Opriti-va cateva minute in fata hammamului si priviti expresia oamenilor care ies de acolo: sunt intr-o alta lume, nu pasesc ci zboara, au aripi invizibile si pe fata un zambet de beatitudine. Oricine a facut o vizita la hammam este parca atins de bagheta magica. Acelasi lucru poate fi spus, extrapoland, despre intrega Sevilie.
Fişiere ataşate
Sevilla (26).JPG
Sevilia. Triana.
Sevilla (16).JPG
Sevilia, scena cotidiana
Sevilla.JPG
Palatul Contesei de Lebrija
Koalina
 
Mesaje: 9
Membru din: 23 Ian 2010, 18:52

Înapoi la THE WORLD IS MINE...

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron